Ministerul Turismului și Ministerul Economiei au pus în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de urgență privind garantarea pachetelor de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, care stabilește cadrul legal referitor la contractele dintre turiști și companii, în scopul garantării integrale a pachetelor turistice cumpărate de turiști. Astfel, turiștii ar putea avea dreptul la reducerea prețului, încetarea contractului privind pachetul de servicii de călătorie și/sau despăgubiri pentru daunele suferite. Amenzile în cazul firmelor pornesc de la 4.000 lei și pot ajunge la 50.000 lei, dacă una dintre contravenții se săvârșește repetat în decursul unui an calendaristic.